Jurnalista Lo Blacklock primește misiunea vieții ei, și anume o călătorie în scop profesional la bordul vasului de croazieră Aurora Borealis.
Romanul începe cu o descriere amplă și detaliată despre jaful din apartamentul lui Lo, trăirile sale interioare, frica din sufletul ei și toate momentele în care se gândește cum ar putea să scape din acel coșmar. Față de ceea ce s-a petrecut după, mi s-a părut o scenă irelevantă, un mod de a fi teleportat brusc în mijlocul acțiunii și de a simți adrenalina, însă mi-a dat impresia că ar fi rupt de realitate. Am așteptat să văd cum s-ar putea lega pățania femeii de restul poveștii, însă la fel de bine putea să lipsească.
După ce ajunge la bordul vasului Aurora, aceasta împrumută un rimel de la o femeie cazată în cabina 10, vis-a-vis de ea. De aici începe coșmarul. Lo este convinsă că femeia a fost aruncată peste bord, însă aflăm faptul că nimeni nu a fost vreodată cazat în acea cabină, iar când i se permite accesul la cameră pentru a verifica, aceasta este goală, fără cosmetice, fără hainele femeii, fără nimic. Până și patul are pur și simplu o saltea goală.
Autoarea nu se sfiește să evidențieze pe parcursul lecturii dragostea protagonistei pentru băutură, lucru care, recunosc, m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva și-a imaginat toate lucrurile. Ajungând la concluzia că ar fi fost prea simplu și prea banal, am continuat să citesc. Spre fericirea mea, lucrurile au fost cu mult mai complexe de atât, însă nu m-au dat pe spate. A fost clasicul cel mai inocent personaj este de fapt cel negativ sau, cu alte cuvinte, personajul invizibil, bolnăvicios, firav, este de fapt bomba intrigii.
Nu știu dacă m-a deranjat în vreun fel modul de scriere al autoarei sau daca ideea a fost pur și simplu prea banală pentru mine, însă nu am fost deloc impresionată. M-am simțit plictisită pe tot parcursul lecturii, singura scenă care m-a mai făcut să mă încrund fiind cea în care aflăm că nimeni de la bord nu lipsește, deci nimeni nu a fost aruncat peste bord.
Scena cu cina de la bordul vasului mi s-a părut extrem de lungă, prezența lui Ben și scenele dintre cei doi au fost cumva irelevante, autoarea vrând pur și simplu să creeze un trecut pentru Lo, însă s-a simțit foarte prost pus. Unele capitole ar fi sugerat chiar dispariția lui Lo de la bord, iar aici m-am întrebat dacă în tot acest timp ea însăși a fost femeia.
Au fost foarte multe lipsuri, goluri, explicații care nu se leagă sau lucruri care ar mai fi trebuit menționate sau pe care nu s-a insistat suficient. O lectură încărcată cu prea multe detalii inutile, diminuând astfel efectul lucrului care trebuia să conteze cel mai mult - Cine era, de fapt, femeia din cabina 10? ⭐️⭐️⭐️☆☆