Claire Wright e disperată. Englezoaică, studentă la actorie în New York și fără viză de rezident, acceptă singura slujbă pe care o poate obține: să lucreze pentru o firmă de avocați care se ocupă de divorțuri și să agațe soți infideli prin barurile hotelurilor. Însă la un moment dat jocul se schimbă. Când unul dintre bărbații pe care-i agățase devine suspect în anchetarea unei crime, poliția îi cere lui Claire să-și folosească talentele de actriță pentru a-l face să mărturisească.De la început, ea pune la îndoială rolul pe care i se cere să-l joace: Este Patrick Fogler un criminal? Sau există în tot acest aranjament lucruri care nu i se spun?Claire își va da seama curând că joacă cel mai periculos rol al vieții ei.
Cam asta ar fi descrierea pentru cartea lui J. P. Delaney. De ce am preferat să îi dau pur și simplu copy-paste în loc să povestesc acțiunea folosindu-mă de propriile cuvinte? Pentru că deja am pierdut destul timp prețios citind o carte care mie, personal, nu mi s-a părut nimic altceva decât o glumă proastă. Se presupune a fi un thriller, însă nu a făcut altceva decât să mă plictisească. Întorsături de situație neinteresante, suspans zero, logică inexistentă.
Am înțeles că după ce un alt roman al său a devenit bestseller și a fost vândut în peste 40 de țări, autorul a decis să rescrie și acest roman și să îl mai publice încă odată sub o nouă formă. Părerea mea? Mai bine îl lăsa în pace.
Nu am înțeles deloc cum au ajuns cei doi - Claire și Patrik - să fie împreună. În situația lor, orice om normal și-ar fi văzut de drum. Trecând peste asta, relația lor, dezvoltarea acesteia, evoluția, toate mi s-au părut grăbite, superficiale, informații claie peste grămadă; iar în ceea ce privește partea legată de poliție și colaborarea cu aceasta, nu am reușit deloc să mă implic. Nu m-a făcut curioasă, nu mi-a stârnit interesul și nu mi-a captat deloc atenția.
Acțiunea a fost extrem de întinsă. Multe capitole fără rost - de o pagină sau chiar o jumătate - ce nu împingeau deloc acțiunea înainte și nici nu au fost relevante.
Cartea asta mi-a lăsat impresia că nu a avut deloc ideile principale pregătite dinainte. M-a făcut să cred că autorul a scris capitolele în funcție de ce îl tăia capul în ziua respectivă, nicidecum să fi avut vreun plan pus la punct sau măcar scheletul cărții.
Îi dau 1,5/5 datorită personajului Victor care nu a fost deloc ceea ce pare. Oricum a aparut extrem de puțin în carte și m-a surprins doar ideea din spatele lui, însă nici el nu mi se pare că ar fi fost relevant cu ceva. Nu recomand. ⭐️⭐️☆☆☆
Comments