Personajul Kenan m-a impresionat încă din primele pagini ale romanului. Autoarea se pricepe extrem de bine să contureze o persoană reală, cu sentimente reale și acțiuni logice și bine gândite. Ticul de a-și mușca interiorul obrazului i-a oferit o particularitate ce ieșea în evidență în mod special, iar în unele paragrafe chiar mă așteptam să facă asta înainte de a citi. Lena m-a ajutat să pătrund cu adevărat în mintea unui băiat rău și să aflu că, defapt lucrurile nu sunt chiar așa cum par. Kenan nu e un mostru; își iubește tatăl și regretă anii de suferință și, cel mai important, regretă necazul adus personajului feminim Salome.
Am reușit să îl înțeleg din ce în ce mai bine, cu fiecare pagină, i-am descoperit trecutul și am rezonat cu acesta. Este un om real, nu o păpușă plimbată de colo-colo pentru ca acțiunea să decurgă după dorința autoarei; am simțit că personajul are propria sa minte, propria gândire și totul s-a întâmplat exact așa cum trebuia să se întâmple. Totul s-a potrivit precum piesele unui puzzle.
Autoarea a reușit să gestioneze extrem de bine un număr mare de personaje, să le diferențieze între ele, fiecare avea o personalitate bine conturată și un caracter ce ieșea în evidență atât din dialoguri, cât și din fapte.
Curajul lui Kenan de a se afirma printre cei prezenți în grupul de confesiuni în pagina 59, „Mă numesc Kenan”, m-a impresionat și m-a făcut să simt emoția tatălui său văzând cum fiul lui încearcă să se deschidă. Am simțit privirile ce s-au strâns asupra lui și m-am cufundat și eu în atmosfera creată; am fost uimită, precum cei prezeți la eveniment. Recunosc că m-a cam bulversat puțin cum tot ieșea val-vârtej din sală in câteva scene, în repetate rânduri, însă nu a fost deranjant, a fost acceptabil.
Am fost surprinsă cât de calmă și iertătoare a fost Leah cu el. Recunosc, eu nici nu aș fi stat la discuții în locul ei. Nu am ințeles de ce a stat la fereastră și s-a rugat să se oprească, în loc să îi sară în ajutor prietenei ei. Cel mai probabil de frică sau nu și-a dorit să fie implicată, asta am gândit prima dată. Ceea ce trebuia să fie o lecție de condus între Kenan și Leah, s-a transformat în ceva ce m-a șocat puțin (mai mult) însă a fost bine primit.
Lena a fost foarte documentată atunci când a scris unele scene (exemplu subiectul de care era atât de încântată Salome sau atelierul de sculptat), totul a fost prezentat cu detalii suficiente, dar nici prea multe încât să plictisească.
Povestea tatălui a fost de o tristețe sfâșietoare, am citit cu greutate ultimele capitole, iar decizia lui Kenan de a înființa acea companie câțiva ani mai târziu m-a impresionat plăcut.
Acțiunea s-a împletit frumos, totul a fost logic. Am citit-o în câteva ore.
Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Comments