Am găsit în acest roman un stil de scriere aparte, un stil finuț, parfumat și rafinat, iar paginile din interior m-au teleportat într-o armosferă de primăvară, pe o câmpie întinsă. Până și confruntările și conflictele din carte au fost descrise cu o eleganță aparte, îmbibată totodată în suspans și curiozitate.
Autoarea ne vorbește în lucrarea sa despre Klauss Brown, un pictor de optsprezece ani care poartă cu sine un secret teribil, dar și o poveste sfâșietoare și o pierdere devastatoare. O dimineață de toamnă în metroul aglomerat îl aruncă în brațele lui Ley, o tânără Nimfă, ce îl roagă săo ajute...
Acțiunea ne este prezentată din mai multe perspective, însă, în final toate aceste fire narative ajung să se îmbine armonios, generând punctul culminant. Fiecare capitol ascunde un punct de vedere diferit al personajelor și, mai mult de atât, fiecare se încheie într-un mod care te face să îți dorești să dai pagina și să continui lectura.
De Fleur am reușit să mă atașez abia în momentul în care am înțeles ce motive ascunse stau în spatele deciziei ei de a alerga în fiecare dimineață pe străzile Londrei.
Chiar dacă atmosfera se petrece într-un mediu cunoscut și este contemporană, personajele mă făceau să mă cufund într-o lume de basm, tresărind astfel de fiecare dată când cineva își folosea telefonul mobil sau circula cu metroul.
Relațiile dintre frați sunt și ele bine definite și se simt ca fiind reale. Nu știu de ce am înțeles atât de greu ce înseamnă mai exact acele apariții, însă totul a fost clarificat în scena de la subsolul casei, scenă în care au fost implicate Fleur, Rose și Lora.
Personal, aș fi inclus în titlu și cuvântul sânge, la cât de prezent a fost în fiecare capitol.
Povestea Adayei m-a făcut foarte curioasă și m-a făcut să mă întreb aproape constant dacă există vreun motiv pentru care nimfa îi seamănă atât de mult. Să fie o simplă coincidență sau inima lui Klauss se încăpățâna să o vadă astfel?
Mi-au plăcut și capitolele lui Ben, cu toate că au fost ceva mai lungi decât celelalte.
Consider că romanul are un mare potențial cinematografic și ar putea fi transformat ușor într-un film sau chiar într-un serial. Originalitatea iadului, îngerii pe care mi i-am imaginat ca niște zombi cu aripi pocite, zeul izgonit, prea neimportant ca să fie măcar băgat în seamnă - toate aceste elemente s-au îmbinat armonios într-o poveste de neuitat.
Autoarea are o imaginatie extrem de bogată, fiind capabilă să creeze un întreg univers nou, să îl explice, să adauge elemente logice, să îmbine realul cu imaginarul și să dea naștere unui „tot” universal. Munca și efortul depus se simte în fiecare pagină, se simte sufletul și implicarea.
E un stil de scriere finuț și elegant, întocmai ca personalitatea autoarei M.K.Lynn. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️