Având în față descrierea acestei cărți, inițial eram pregătită pentru o carte care tinde înspre o atmosferă post-apocaliptică, violentă și crudă. Lucrurile, însă, au stat cu totul altfel, iar accentul a fost pus mai mult pe partea psihologică și pe evoluția personajelor principale - lucru de care Roxana mi-a spus înainte să mă apuc de cartea ei.
Ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că romanul începe în forță, iar acțiunea și suspansul sunt prezente încă din primele paragrafe. Suntem teleportați - chiar aruncați - într-o lume ce își așteaptă sfârșitul, o lume gata să dispară și să fie uitată, iar omenirea, neavând altă alternativă, este nevoită să părăsească planeta pe care au numit-o atâta timp acasă.
Am apreciat realismul prezent în drumul lor spre Thor, - noul pământ - în interiorul modulelor spațiale; copiii bolnavi ce mureau după câteva zile, recoltele ce se încăpățânau să crească, oamenii care sufereau de anxietate, depresie, insomnii. Nu a fost nicidecum o călătorie ușoară, ci una cât se poate de realistă și, totodată, tristă.
Ideea existenței virusului și mutanților de pe planetă m-au împins să fiu pregătită pentru multă acțiune și lupte violente. Mă așteptam să fiu întâmpinată de scene asemănătoare celor din filmele și serialele cu zombi, însă nu a fost deloc așa.
Thor fusese colonizată acum 1000 de ani de către Asgardia și Alcatraz. În momentul în care au aflat primele informații despre suprafața planetei am stat cu sufletul la gură. O duceau bine? Colonizarea a fost un succes? Existau, într-adevăr, acei mutanți? Ei înșiși erau mutanții afectați de virus? Adevărul despre soarta celor din Asgardia a fost unul surprinzător, incredibil, a fost o informație care m-a făcut să îmi îndrept spatele pe scaun și să continui să citesc cu sufletul la gură. Ca și când asta nu ar fi fost îndeajuns, am aflat la scurt timp și soarta celor din Alcatraz - ce s-a întâmplat cu virusul, cum au ajuns să arate cele două colonii, cum li s-a schimbat înfățișarea în anii trăiți acolo, cum au ajuns să se hrănească, ce limbă au început să vorbească - toate informațiile prezentate au fost surprinzătoare, extrem de bine gândite.
Maniera în care tehnologiile au fost descrise a fost atât de naturală și convingătoare, încât am uitat, parcă, pentru câteva secunde că acestea nu există în viața noastră. Informațiile au fost suficiente, nici prea multe dar nici prea puține, autoarea știind exact când să se oprească din prezentarea acestora.
Am apreciat și ritualurile celor din Alcatraz descrise cu atât de multă grijă și convingere, obiceiurile lor și cum au ajuns să se reproducă.
În a doua jumătate a cărții, accentul cade pe colaborarea dintre Gunnar, colonistul din Alcatraz, - sau unul dintre thorienii, așa cum insistau ei acum să se numească - și personajul Eydis. Am aflat și lucruri legate de copilăria ei, precum și lucrurile oribile pe care le-a făcut Baltazar - Liderul.
Așa cum am mai spus, am fost luată prin surprindere de acțiunea cărții și de priceperea cu care autoarea a creat o fișă psihologică pentru fiecare personaj prezent în carte. Mi-a plăcut foarte mult și consider că este o carte care merită să fie citită de orice pasionat de SF și nu numai. Recomand. ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Comments